ro

K index

RadioAmator.ro - 6 uren 20 min geleden
2.33
Categorieën: ro

A index

RadioAmator.ro - 6 uren 20 min geleden
13
Categorieën: ro

Starea geomagnetica

RadioAmator.ro - 6 uren 20 min geleden
INSTABIL
Categorieën: ro

Flux solar

RadioAmator.ro - 6 uren 20 min geleden
122
Categorieën: ro

Buletin WWV

RadioAmator.ro - 6 uren 20 min geleden
:Product: Geophysical Alert Message wwv.txt :Issued: 2026 Oct 12 0605 UTC # Prepared by the US Dept. of Commerce, NOAA, Space Weather Prediction Center # # Geophysical Alert Message # Solar-terrestrial indices for 11 October follow. Solar flux 122 and estimated planetary A-index 13. The estimated planetary K-index at 0600 UTC on 12 October was 2.33. No space weather storms were observed for the past 24 hours. Space weather for the next 24 hours is predicted to be moderate. Radio blackouts reaching the R2 level are likely. ...
Categorieën: ro

Scout 73

RadioStiinta - do, 08/10/2026 - 14:30
“Scout 73”

“Fiecare acțiune frumoasă are o poveste frumoasă, Hobby-ul radioamatorism este un izvor nesecat de exemple!”

“Scout 73” un concept de educație nonformal și complex a început să prindă contur după  o propunere făcută de YO4BZM Mihaela acum ceva timp în urmă pe când frecventa cursurile de radioamatorism la atelierul de “Comunicații Terestre și Extraterestre” realizat de Asociația RadioȘtiința la Atlantykron.

Atunci, la acel moment, părea o propunere nebunească dar a fost făcută în prezența unui OM – Stanciu V. care nu a considerat-o nebunească ci doar…realizabilă. Hi!

Nu pot spune cum am ajuns să ducem la capăt o promisiune, dar pot spune cum va continua.  Pentru că lucrurile nu sunt întâmplătoare și o data cu înființarea radioclubului școlar cu numărul 15 s-a născut ideea unui sistem în care să ajutăm copiii, și ei, unii pe alții să descopere hobby-ul radioamatorism.  Am tot gândit cum să depășim rutine și să creăm spații educaționale de succes acolo unde mai toți “maeștrii” dau greș. Se pare că Dumnezeu iubește radioamatorii și ne-a dat ideea realizării unei rețele de radiocluburi școlare în care să realizăm activități comune și care să folosească resurse locale pentru a oferi educație multidomain necesară dezvoltării copiilor în mod armonios. Am schimbat paradigma predării exclusive a lecțiilor de radioamatorism și le-am integrat în activități extrașcolare cu impact de masă. Nu este un secret a ceea ce am făcut pentru a reuși dar totuși există un secret care ține de cei care fac acest lucru. Lucrurile care nu se văd sunt cele mai importante!

Nu este o rețetă garantată ci doar enorm de multă dedicație și putere de a crede în ceea ce faci. Nu sunt vorbe goale sunt vorbe grele și au în spatele lor multe sacrificii, nopți nedormite, OaMeni și mijloace puse cap la cap. Și aici este momentul să spun că toată activitatea a ceea ce însamnat “Scout 73” Topalu, a fost absolut gratuită pentru toți participanții copiii sau instructori.

În acest fel am pornit la drum să realizăm prima activitate în cadrul Rețelei Radiocluburilor Școlare din România a Asociației RadioȘtiința/EURAO și să inaugurăm un nou concept de a face radioamatorism cu copiii.  Am gândit atent asupra activităților ce ar fi potrivite și ar ajuta să prezentăm hobby-ul radioamatorism ca pe o activitate dinamică, folositoare și interesantă pentru copii și societate. Am ales o perioadă propice pentru astfel de activități și am plecat la drum încrezători. În semn de apreciere pentru EDUCAȚIE am ales weekend-ul de dinaintea Zilei Învățătorului  pentru a  realiza prima activitate de educație nonformală, multi-domain din Rețeaua Radiocluburilor Școlare a RadioȘtiința/EURAO. Momentul s-a dovedit inspirat și cu o mare însemnătate.

De la Buzău au participat 9 elevi din radioclubul școlar YO9KYP, recent înființat de Asociația RadioȘtiința/EURAO  la Școala Gimnazială “Constantin Ivănescu” din Poșta Câlnău  iar 15 elevi au venit din radioclubul școlar YO4KMG al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Topalu, CT. Cei din prima echipă se aflau la început de drum dar au învățat multe de la micii radioamatori autorizați deja de la YO4KMG

Am gândit că două zile sunt suficiente pentru a “virusa” câțiva copii ce vor alege în viitor să practice meserii conexe cu domeniul comunicațiilor prin unde radio dar la fel am gândit că două zile sunt suficiente să le oferim acestora o pregătire din mai multe domenii necesare unei dezvoltări armonioase. În acest fel “Scout 73”  a început cu o drumeție în zona protejată “Allah Bair” condusă de YO4BZM Mihaela, unde copiii au învățat despre flora &fauna locului și au cunoscut canionul de Leos dar au și folosit pentru deplasare câteva stații handy pentru proba pe viu ce înseamnă comunicațiile reale în coordonarea deplasării și semnalarea/rezolvarea unor situații pe traseu având ajutorul Cristinei YO3AFO.

La punctul de sosire din drumeție YO4FHU Daniel, YO3AFS Adrian și YO9RIJ Petrică au pregătit „Lecția de radioamatorism” care s-a desfășurat în cadrul natural al zonei RO-0970, pe fondul unui pile-up Parks On The Air –POTA  realizat de YO4IIG Iulia, Sofia YO4GSM , YO4AJV Delia și YO4AJO Alexandra.

Am reușit să atragem atenția și acelor copii care habar nu aveau ce înseamnă hobby-ul radioamatorism și care au început să ne adreseze o cavalcadă de întrebări. A trebuit să facem un slalom printre povestiri despre cum a fost în drumeție, ce s-a întamplat, ce au văzut și să răspundem la toate întrebările despre radioamatorism. Totuși unele întrebări au primit răspunsul pe îndelete la focul de tabără privind cerul înstelat și povestind despre activități mai complexe despre radioamatorism. O echipa de voluntari locali au avut grijă să nu ne lipsească nimic iar copiii să învețe cât mai multe lucruri folositoare de la instructorii RadioȘtiința. Am regretat faptul că timpul este o entitate a existenței noastre care se scurge ireversibil fără să ne anunțe! Avem de parcurs încă multe activități și așa am ajuns la Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă”, unde custodele ne-a încântat cu o expunere extraordinară despre OaMeni dedicați educației din alte timpuri ca un exemplu de confirmare despre ce facem și noi în aceste zile.

Vorbind la pas cu gazdele despre educație am ajuns la Școala Gimnazială Nr. 1 din Topalu unde am avut ocazia să vizităm sălile de clasă moderne în totalitatea lor, să vizităm facilitățile sportive unde copiii s-au și organizat ad-hoc în două echipe de fotbal în sală și au socializat grozav spre deliciul publicului și a noastră, bineînțeles. Nu contează scorul dar contează că radioamatori sau nu, au interacționat au făcut mișcare și au schimbat impresii și idei. Au făcut un gest de normalitate, spontan de care s-au bucurat împreună.

Bineînțeles că am mers să vizităm stația YO4KMG, unde Sofia YO4GSM, ne-a făcut prezentarea a tot ce puteam găsi prin radioclub să facem radioamatorism. Copiii au “butonat” stația YO4KMG, au povestit despre ultimile QSO-uri și activități în radioclub, am făcut planuri și am ascultat cum văd ei radioamatorismul. A fost o discuție extrem de interesantă care ar da de gândit multor din generația “de aur”!

Binențeles că timpul ne-a grăbit să facem planuri pentru viitor și mai ales să ne ducă către ultimul obiectiv al zilei – Cetatea Capidava. Am vizitat de câteva ori acest loc încărcat de istorie, dar niciodată pe amurg. Am fost deadreptul impresionați de frumusețea și încărcătura istorică a locului. Am invitat copiii să închidă ochii pentru o clipă, să dea timpul înapoi și să își imagineze cum ar fi fost ei un copil din trecut care să viseze la aceste timpuri!. Efectul a fost de neimaginat! Unii dintre copiii noștri au rămas fără cuvinte, semn că au mai adăugat o căramidă a cunoașterii la temelia dezvoltării personale.

Întunericul ne-a prins aproape între zidurile cetății Capidava dar mai aveam încă activități de parcurs astflel încât ne-am grăbit către locurile de rămânere peste noapte, unde o echipă de mămici voluntare ne așteptau cu masa caldă și cazarea pregătită. Două vile construite pe malul Dunării cu o vedere extraordinară au fost puse la dispoziția noastră în mod gratuit și au constituit locul de odihnă perfect. După o instalare rapidă am revenit la o activitate de rutină dar care devine interesantă atunci când ai alături copiii pe care abia i-ai cunoscut și cu care schimbi păreri și povestești tot felul de lucruri pe care le faci. Masa s-a servit pe terasa vilei unde am fost cazați și a continuat împreună cu poveștile fiecăruia, gătind bezele la focul de tabără. Toate acestea au fost asezonate cu o lecție de supravețuire despre tipuri de focuri și elemente de orientare după corpurile cerești vizibile pe un cer senin și plin de stele care au făcut seara să fie magică

Ziua următoare a început dimineața devreme cu o lecție în natură despre cum ne procurăm hrana din apă, cu alte cuvinte am încântat copiii cu o lecție de pescuit cu intrumente simple chiar pe malul Dunării. Activitatea a fost neașteptat de bine primită și distracția a fost maximă unde, YO3AFS Adi, ne-a ajutat cu tot ce aveam nevoie la atelier cu o îndeletnicire de radioamator pe care nu o cunoșteam. Hi! Timp de câteva ore copiii au prins “fâțe” au respirat aer curat, au uitat de telefoane și au învățat o lecție folositoare pentru viață.

Conform programului stabilit, ne-am întors la locul de cazare pentru masa de prânz și ne-am făcut bagajele repede, repede pentru a participa la ultimile activități ale schimbului de experiență. Înainte de masă am învățat cum să instalăm eficient un cort în natură și cum să determinăm “locul de stație” după reperele din teren. Apoi am profitat de faptul că am avut o mică pauză după servitul mesei și am atribuit celor 14 copii care au participat la cursul de radioamatorism, certificatul de radioamator receptor SWL- RadioȘtiința/EURAO, iar activatorii sit-ului RO-0970, YO4GSM – Sofia și YO4IIG – Iulia  și-au câștigat pach-ul POTA. YO4BZM Mihaela a primit pach-ul Asociației RadioȘtiința în semn de apreciere pentru realizarea acestei activități deosebite. În acelaș cadru informal am făcut premierea concursului de fotografie în natură unde câștigătorii au fost surprinși de organizatori cu premii deosebite și cu lacrimi în ochi ne-am luat la revedere de la echipa de voluntari locali realizând o fotografie de grup.

Rezultatul unui parteneriat semnat cu Asociația Atlantykron am beneficiat de programul “Navigatorul” astfel încât copiii au putut să se bucure de o călătorie cu vaporul pe apele liniștite ale Dunării dar și ale canalului Dunărea- Marea Neagră. Aceștia au având ocazia să învețe despre navigație, /MM, curenții de apă, obstacole și ecluze, alături de observații privind flora și fauna zonei. Copiii au navigat pe sub podul lui Anghel Saligni si au simțit imensitatea constructiei perfecte asemeni marelui arhitect care cu mulți ani în urmă se punea într-o barcă sub podul pe care îl construise, pe timpul testelor de structură ca și garanție de rezistență a unei construcții extraordinare care dăinuie și azi. Am vizitat dorobanții impetuoși, gardieni de neclitit ai timpului și ai porții de intrare în Dobrogea situați la capătul de pod și am fost impresionați de simbolul și mesajul acestora. Obiectivul final din program a fost o vizită la Geamia din Cernavodă unde mufiul acesteia ne-a vorbit despre istorie, religie și despre cum un număr de 17 minorități venite din negura timpului trăiesc în armonie în Dobrogea de sute de ani. Am făcut o incursiune în istoria religiilor, a oamenilor și a locurilor pline de istorie care ne-a încântat enorm.

Timpul a zburat pe nesimțite și momentul de final s-a apropiat prea repede. A venit timpul să facem o recapitulare a ceea ce a fost “Scout 73”, să ne luam la revedere, să schimbăm numere de telefon și îmbrățișări și să ne facem planuri pentru următoare activitate în cadrul Rețelei de Radiocluburi Școlare a RadioȘtiința/EURAO. Am ajuns la Buzău mulțumiți de cum am petrecut un weekend între radioamatori și radioamatorism și abia așteptăm să o pregătim și să realizăm următoare având în vedere că în Rețeaua de Radiocluburilor Școlare avem înscrise 15 radiocluburi școlare afiliate Asociației RadioȘtiința/EURAO iar numărul lor crește pe zi ce trece! Va urma! YO9RIJ Petrică A consemnat
Categorieën: ro

Cupa Transmisionistului 2026

RadioStiinta - ma, 27/07/2026 - 12:32
Clasament CUPA TRANSMISIONISTULUI 2026 A. Statii operate de cadre militare active/rezerva/veterani/st_club din arma TRS: Loc Indicativ QSOs pE1 mE1 pE2 mE2 Scor Nume_Op LocIndicativQSOspE1mE1pE2mE2ScorOperator 1YO4AAC21327287420George
2YO4DW21308266396Sporis Cornelius 3YO4SLL18307225320Mirica stanciu 4YO7DK1144225116Stefan B. Celelalte statii: LocIndicativQSOspE1mE1pE2mE2ScorOperator 1YO8BGD24369307534Eugen Asofie 2YP2R22349225416Razvan Cimponer 3YO4TL11205164164Victor 4YO8CKR818600108Preutescu Vasile Bazil 5YO7LDT61260072Valerica Marinescu 6YO7PED9846350Popovici Stefan 7YO5QDI 6634226Petru Ivanciuc Cupa Transmisionistului editia 2026 revine lui YO8BGD EUGEN ASOFIE pentru cel mai mare scor realizat
  • Soft : Dan, yo9cwy
  • Categorieën: ro

    Friedrichshafen ediția 2026

    RadioStiinta - wo, 01/07/2026 - 09:36
    Asociația RadioȘtiința/EURAO la Hamradio Messe Friedrichshafen ediția – 2026

    “O nouă participare la întâlnirea radioamatorilor de la Friedrichsafen, o nouă pagină a radioamatorismului YO a fost scrisă!” Și de această dată întâlnirea a fost una aparte întrucât am revenit cu o echipă complet nouă și din nou cu obiective punctuale. Echipa Asociației RadioȘtiința/EURAO a fost alcătuită din copiii, YO9LMP-Călin și YO9RYI – Rareș iar la capitoulul adulți am participat cu doi radioamatori YO9AJM – Cristi - proaspăt autorizat și subsemnatul! Această ediție a fost diferită pentru că am venit cu lucruri noi, astfel încât anul acesta am ales o tematică diferită și astfel am putut să prezentăm activitățile realizate cu copiii în radiocluburile școlare, 15 la număr, pe care le-am înființat în ultimii doi ani în YO. Organizarea standului de prezentare am realizat-o în întregime încă de joi seară. Am expus o mulțime de fotografii care prezintă aspecte din activitățile noastre. Partea organizatorică a decurs așa cum ne așteptam pentru că participarea am pregătit-o începând cu luna iunie 2025 când am pus în discuție bugetul, numărul delegaților, deplasarea, cazarea, închirierea standului, logistica, tematică, și obiectivele care va fi prezentate la Friedrichshafen Messe 2026. Au fost și lucuri care nu au fost prevăzute dar care au fost corectate cu succes pe parcus.

    Tot aici trebuie să spun că am organizat în acest an și standul European European Radio Amateurs' Organization - EURAO. Prezentarea acestei organizații mondiale a fost una cu tematică dedicată informării vizitatorilor privind afilierea acesteia la ITU cu drepturi depline și egale altei organizații și a oportunităților oferite de aceasta membrilor afiliați. Practic, vizitatorii au fost bucuroși să afle faptul că există o nouă organizație mondială care le pot face auzite vocile la forurile Organizației Națiunilor Unite – ONU/ITU pentru dezvoltarea radioamatorismului mondial. Foarte interesant a fost să prezentăm partea de implicare a radiocluburilor Asociației RadioȘtiința/EURAO în activități de suport pentru satelitul EMISAR, lansat pe 30 martie 2026 de compania românească Romanian InSpace Engineering - rise https://roinspace.com/.

    Materialele de prezentare pregătite au produs o imagine completă extrem de apreciată privind volumul mare și domeniile diverse ale activităților de radioamatorism în cadrul proiectelor STEAM, realizate de Asociația RadioȘtiința/EURAO. Vizitatorii au apreciat modul ingenios în care reușim să împletim radioamatorismul cu activitățile STEAM și rezultatele pe care le obținem an de an. Am impresionat, deși nu aceasta a fost scopul, cu numărul mare de copii pe care Asociația RadioȘtiința/EURAO îi ajută să devină radioamatori cu licență și programele de colaborare între radiocluburile școlare pe care le dezvoltăm. Pe această temă am susținut interviuri pentru radioamatorii din – Dover Amateur Radio Club, AATiS, HAMLog, etc, care au vizitat standul nostru și care a avut ocazia să cunoască o parte din activitățile noastre, realizate în principal cu suportul oferit de Fundația Comunitară Buzău.

    Am discutat mult căutând să explic faptul că radioamatorismul nu presupune doar activitatea de contest care este doar un mic aspect dintre cele câteva zeci de valențe pe care hobby-ul radioamatorism le dezvoltă la un copil și că o schimbare de paradigmă trebuie să aibe loc dacă dorim să păstrăm radioamatorismul ca un hobby complex așa cum a luat el ființă acum mulți ani în urmă ! Se pare că a fost un duș rece necesar, administrat interlocutorilor care au admis faptul că ei sunt într-un impas privind perpetuarea radioamatorismului în țările lor și că și-ar dori colaborări punctuale, schimb de idei și informații care să includă know-how pentru revitalizarea radioamatorismului. Aici am prezentat și propunerea EURAO privind realizarea de activități specifice din radiocluburile școlare pe care o realizasem în anul 2024 sub motto-ul: “mai puține concursuri și mai multe activități de radioamatorism în școli…”! concept care a prins și s-a concretizat într-o participare la Ziua Rdiocluburilor Școlare în eter 2026, participare care ne-a dus un frumos loc 1 la secțiunea HF.

    O participare cu numai 5 radiocluburi școlare (YO3KLV, YO4KMZ, YO9KBZ, YO9KCP și YO9KCS) au generat o surpriză plăcută organizatorilor și care a dus către discuții interesante privind îmbunătățirea regulamentului de participare și extindere programului și a participării în toată lumea. Unele activități au trebuit prezentate în amănunt iar acest lucru a fost făcut de cei doi copii radioamatori din delegație – YO3LMP și YO9RYI. Ulterior o discuție lungă și interesantă am avut cu Oliver Amend – DG6BCE, vice președintele ARISS – Europa, cu care am discutat despre extinderea programelor spațiale în România, sateliți, ESA, etc iar la final ne-a făcut propunerea pentru a intra în programul Amateur Radio on the International Space Station - 2027.

    În acest an EURAO împreună cu Asociația RadioȘtiința am expus, din păcate, din nou, singurul stand cu participare românească din rândul asociațiilor de radioamatori YO. Am fi dorit să schimbăm amabilități și idei dar se pare că în acest an au participat prin...neprezentare la acest important eveniment al radioamatorilor din EUROPA. Ulterior o discuție lungă și interesantă am avut cu Oliver Amend – DG6BCE, vice președintele ARISS – Europa, cu care am discutat despre extinderea programelor spațiale în România, sateliți, ESA, etc iar la final ne-a făcut propunerea pentru a intra în programul Amateur Radio on the International Space Station - 2027.

    Pe parcursul evenimentului am avut un permanent flux de vizitatori la standul nostru și am fost onorați să primim vizite și aprecierile multor radioamatori români din țară dar mai ales din diaspora.

    A fost o onoare să le ascultăm și să preluăm spre rezolvare problemele celor care au solicitat ajutorul pentru diverse situații cu ANCOM, QSL-uri, sau cum pot deveni membrii ai Asociației RadioȘtiința/EURAO.

    Multe vizite și propuneri de colaborare astfel încât în viitor va trebui să vorbim pe larg despre surprizele frumoase pe care le pregătim pentru radioamatorii YO. Aici trebuie să mulțumesc frumos unui radioamator român, care a donat un drapel extrem de frumos și reprezentativ pentru imaginea radioamatorismului YO.

    Pe final pot spune că Asociația RadioȘtiința/EURAO a fost onorată, din nou, să găzduiască la cererea radioamatorilor ceea ce înseamnă “Poza de grup” a radioamatorilor YO prezenți la eveniment ! Am spus “poza” dar în realitate au fost trei poze, pentru că am avut trei solicitări diferite din partea radioamatorilor participanți pentru o fotografie de grup, astfel încât, am repetat cu plăcere acest frumos obicei.

    Despre faimosul talcioc pot spune doar că a fost la fel de consistent ca de fiecare dată. Multe lucruri bune, dar din păcate nu am avut timp să îl vizitez de la cap la coadă. Poate anul viitor! Hi! Pentru copiii și radioamatorii începători care au participat la acest eveniment a fost o lecție perfectă despre ce înseamnă hobby-ul, radioamatorism. Au rămas cu o amintire deosebită și prietenii extraordinare. Din punctul meu de vedere a fost o ediție foarte reușită chiar dacă nu a avut amploarea anilor trecuți.

    Președinte al EURAO Mulțumim frumos tuturor radioamatorilor care au vizitat standul de prezentare al Asociației RadioȘtiința/EURAO și care ne sunt alături la realizarea activităților de radioamatorism! 73! de YO9RIJ Petrică Galerie foto completa
    Categorieën: ro

    SOTA / IOTA & CONTESTING ediţia – 2022

    Romaniana Radioclub Association - ma, 04/04/2022 - 09:06

    INVITAŢIE

     la întâlnirea radioamatorilor pasionaţi de

    DXpediţii SOTA / IOTA & CONTESTING

    ediţia – 2022 –

     

                Ca în fiecare an, YO9RIJ Petrica STOLNICU vă adresează invitaţia de a participa la evenimentul dedicat radioamatorilor pasionați de: DXpediţii SOTA / IOTA & CONTESTING.  

                Întâlnirea va avea loc în perioda 06-08.05.2022, în complexul turistic STEJARUL (http://stejarulbz.ro/) din localitatea Mierea, Judeţul  Buzău.

                                                                           PROGRAMUL ÎNTÂLNIRII

     

                Primirea și cazarea participanților începând cu 12.00 pe 06.05.2022.

                Întâlnirea va avea loc începând cu ora 09.30 pe 07.05.2022, iar prezentările și dezbaterile vor continua până când tematica va fi epuizată!

     Pe data de 08.05.2022, loc începând cu ora 09.30, va avea loc o excursie în zona Pietroasele/ Breaza, cu obiectivele următoare:  Viile de la Merei și Pietroasele, cetatea dacică Gruiu-Dării din Pietroasa Mică,  locul unde a fost descoperit tezaurul „Closca cu puii de aur”, ruinele Termele Romane, vârful Istrița (se va activa SOTA – YO/EC-422  Vf. Istrița în cadrul unui traseu offroad în zonă), serele de flori, Biserica fortificată,  mănăstirea Ciolanu; tabăra de sculptură.

     

    Invitați speciali sunt “Grupul de radioamatori începători din București”!

     

    Tematica

                                                  (la data 04.04.2022)

     

    1. Noutăți din lumea radioamatorilor

    2. Lecția de radioamatorism

    3. Romanian Contest Team – RCT

    4. Dxpediții  IOTA YO (EU – 183, 191)

    5. Intâlnirea activatorilor SOTA

    6. Echipamente & Antene

    7. RO-MARS

    8. RADIOȘTIINȚA 2.0

    Pentru detalii și informații suplimentare :

    Stolnicu Petrică

    email: yo9rij@gmail.com

    tel. 0740991503

    The post SOTA / IOTA & CONTESTING ediţia – 2022 first appeared on ARR - Radioclubul Romaniei.
    Categorieën: ro
    Inhoud syndiceren