YP-XMAS la a treia ediție

YP-XMAS Moș Crăciun și elfii săi radioamatori se întorc în YO din nou în 2018 pentru a treia oară consecutiv. Indicativele YP-XMAS sunt deja o tradiție și Asociația Radioclubul României A.R.R. își propune din nou să ofere comunității radio momente de bucurie în preajma Sărbătorilor de Iarnă.

Povestea frumoasă a lui Moș Crăciun pe unde radio începută de radioamatorii din Finlanda (OH9SCL în 1986 și ulterior echipa de la OF9X) a fost preluată în ultimii ani de colegi de undă din mai multe țări europene. În acest context inițiatorul echipei din România, Sorin YO2MSB, și-a pus straiele roșii tradiționale Moșului, barbă albă și stufoasă, și acum 3 ani a plecat în căutarea elfilor dornici de un asemenea eveniment radio. Iar aceștia s-au grăbit să răspundă ”prezent” chemării Moșului și au început să-și pregătească echipamentele radio necesare. Prin urmare, la 01 decembrie 2016 s-au auzit primele chemări cu indicativele YP-XMAS. Astăzi, în 2018, ne pregătim pentru cea mai numeroasă echipă, cu activatori în toate districtele.

Autorizația pentru aceste indicative speciale a fost deja emisă de către ANCOM și în baza ei vom transmite folosind cât mai multe benzi și moduri de operare. Depinde doar de propagare să fim auziți peste tot și pe parcursul întregii luni decembrie. Ne dorim QSO-uri cât mai variate în SSB, CW, AM, FM dar și în moduri digitale. Nu vom evita nici zona de ultrascurte, acolo unde există dotarea necesară. Chiar și “gălăgia” de pe repetoare e binevenită cu aceste indicative, căci YP-XMAS nu este un contest cu reguli restrictive. Sperăm la o prezență cât mai bună pe clustere pentru a putea fi ușor găsiți. Important este să ne simțim bine împreună și să încercăm să creem în QSO-uri mai mult decât un banal “59 – 73”.

Iar pentru cei mai destoinici dintre corespondenții nostri pregătim și câteva mici surprize. Cei care vor lua legătura cu cel puțin 3 indicative speciale YP-XMAS vor putea primi o diplomă electronică direct de la Moș Crăciun, este nevoie doar de o solicitare pe mail cu extrasul din log. Iar pentru cei care colecționează QSL-uri pe hârtie avem pregătite astfel de amintiri.

Așadar, vă invităm în luna decembrie să ne auzim în benzi cu tradiționalul ”Hohohooo!” precum și cu urările de ”Crăciun Fericit!” și ”La Mulți Ani!”.

Sorin YO2MSB a.k.a. Moș Crăciun

YP-XMAS